DE CE NU TE ODIHNEȘTI ÎN VACANȚĂ?

Te-ai întors vreodată dintr-o vacanță simțind că nu te-ai odihnit? Sau, în timp ce ești la plajă, te gândești constant la cantitatea enormă de muncă care te așteaptă când te întorci la birou?

În loc ca vacanța să te reîncarce cu energie și idei noi, se întâmplă exact opusul. Ori de câte ori așteptările nu se potrivesc cu rezultatele, ne simțim inconfortabil. Și vacanțele nu fac excepție.

De ce nu te odihnești în vacanță ?

Să ne întoarcem puțin în timp, să zicem cu 1-2 luni înainte de vacanță. Aveți în minte zilele de concediu. Acestea sunt cele 20 de zile ale tale prețioase pe an. Dar nici să nu te gândești să le iei pe toate deodată. Ești prea valoros pentru organizație și, dacă ești plecat o lună, totul se va prăbuși până te vei întoarce. Cel mult, ia două săptămâni o dată. Bine - două săptămâni nu este prea puțin.

Să depunem cererea. O depunem pe hârtie, ca în 1978, sau printr-o platformă de management zile libere cum este TIMEOFF.GURU . Alegem, bineînțeles, ultima variantă.

Șeful aprobă. Cu o săptămână înainte de vacanța mult așteptată, încerci să termini toată munca, ba chiar mai mult. Între timp, colegii întreabă: „Cui cerem orice-ar fi când ești plecat?” Iar șeful, în ultima zi dinaintea vacanței, zâmbește și spune: „Vacanță plăcută! Ai telefonul la tine pentru orice eventualitate, da? Îți iei și laptopul la tine?”

Vine prima zi de vacanță. Dar nimic nu s-a schimbat - cu excepția peisajului. Pentru că telefonul continuă să vibreze la fiecare e-mail, iar instinctiv ajungem să vedem dacă e ceva urgent de rezolvat la birou.

Productivitatea crescută și mobilitatea sunt excelente. Într-adevăr, facem mai multe lucruri în mai puțin timp decât înainte. Dar, pe partea cealaltă, avem stresul. Nu e de mirare că, cu fiecare an, raportul dintre toate tipurile de concedii și zile de boală crește doar în favoarea zilelor de boală. Aceste zile de boală costă atât de mult pentru toată lumea - pentru angajat, companie și stat.

Care [nu] este soluția?

În câteva companii (cum ar fi Netflix), politica privind concediul spune: „Luați câte vacanță doriți, oricând doriți”. Vacanțe nelimitate. Wow - ce vis! Dar ce se întâmplă în practică? Când nu există o limită a numărului de zile, oamenii încep să ezite cu privire la câte zile trebuie să ia, deoarece nimeni nu vrea să fie cunoscut drept „cel care și-a luat cele mai multe zile libere pe an”. În loc să se odihnească mai mult, presiunea socială îi face pe oameni să-și ia mai puțin timp liber. În practică, în loc să rezolve problema și să facă echipele mai fericite, vacanțele nelimitate creează mai multă tensiune.

Care [ar putea fi] soluția?

Deoarece un număr fix de zile nu funcționează și nici un număr nelimitat nu funcționează, există ceva care face treaba cu adevărat? Potrivit lui Stefan Sagmeister și Shashank Nigam, soluția este următoarea:

VACANȚE PLANIFICATE, PERIODICE ȘI OBLIGATORII

Stefan Sagmeister, în discursul său pe scena TED, sugerează o versiune (extremă): luarea unui an de concediu la fiecare șapte ani. Pe parcursul acestui an, compania nu lucrează cu niciun client. În epoca socialistă, acest lucru a fost numit „concediu creativ”. Cu toate acestea, cred că nu ar putea fi luat de un număr nelimitat de ori.

În alte companii și sectoare, se lucrează cu perioade mai gestionabile. În Italia, este o normă socială ca întreprinderile să se închidă în august.

SimpliFlying a decis inițial să ia o pauză la fiecare șapte săptămâni. Și este obligatoriu. Politica este făcută astfel încât să nu decizi când să iei o vacanță. La prima vedere, acest lucru poate părea un dezavantaj, dar, pe de altă parte, ajută foarte mult la structurarea muncii: atât echipa, cât și clienții știu din timp când cineva va fi în vacanță și când va veni momentul, că persoana este cu adevarat in vacanta. De-a lungul timpului, au descoperit că la fiecare șapte săptămâni a fost prea des și l-au schimbat la fiecare 12 săptămâni. Aceste săptămâni se potrivesc foarte bine cu unele sisteme de legislație – astfel încât cele 20 de zile pe an nu sunt depășite, iar pauzele sunt distribuite uniform. În SimpliFlying, 12 săptămâni mi s-au părut prea multe (și mi s-ar părea foarte multe, după ce anterior m-am odihnit la fiecare 7 săptămâni), iar în prezent, se odihnesc la fiecare 8 săptămâni timp de o săptămână. Aceasta înseamnă aproximativ 6 săptămâni pe an sau 30 de zile de concediu anual plătit. Cu siguranță, nu orice afacere își poate permite asta.

De-a lungul timpului, a devenit necesar să se adauge reguli suplimentare: doi colegi care lucrează la același lucru nu ar trebui să-și ia săptămâni libere consecutive. Ar trebui să existe cel puțin o săptămână în care acestea se suprapun, astfel încât munca să poată fi predată. O altă ajustare pe care au trebuit să o facă a fost aceea de a permite flexibilitate și de a-și putea lua o vacanță cu schimb de +/- 1 săptămână față de programul planificat.

Concluzie

Exemplul lui Stefan Sagmeister este greu de aplicat afacerilor dinamice cu multe operațiuni și clienți. Cu toate acestea, experiența SimpliFlying, chiar și ca companie mică, poate fi aplicată organizațiilor mult mai mari. Sunt numerotate zilele în care funcția HR determină la nivel organizațional modul în care sunt luate vacanțele. Asta pentru că nevoile de recuperare ale colegilor din producție și ale celor din marketing sunt complet diferite. Prin urmare, politicile ar trebui să fie determinate la nivel funcțional - în cadrul unor reguli generale și a unui sentiment de corectitudine.